
Duminica 10 octombrie la ZooNet vorbim despre “Iubirrre”! Un proiect semnat Dana Ţocu despre care însă vă las plăcerea să aflaţi chiar de la autoare. O carte, vedete, şi un scop caritabil. Atât? Cu siguranţă, NU! De la ora 13,30, toate detaliile şi mai mult – de ce această carte trebuie mutată de pe raftul librăriei pe raftul bibliotecii tale.

În deschidere, de la ora 12,00, discutăm despre ciobăneştii româneşti. Săptămâna viitoare pe 16 şi 17 octombrie la Suceava sunt programate Simpozionul Naţional şi Campionatul Naţional al Ciobăneştilor Româneşti, evenimente organizate de ASOCIAŢIA CHINOLOGICĂ ROMÂNĂ în colaborare cu COMISIA A.CH.R. DE OMOLOGARE A RASELOR AUTOHTONE, ASOCIAŢIA CHINOLOGICÂ A JUDEŢULUI SUCEAVA şi CLUBUL NAŢIONAL BUCOVINA. Pentru a afla ce se întâmplă la astfel de evenimente importante pentru chinologia românească, dar şi pentru câteva detalii legate de rasele autohtone am plăcerea să vă anunţ că la ZooNet ne vom bucura de prezenţa următorilor invitaţi:
Cătălin Cornea – instructor dresaj canin (în studioul Radio3net)
Cristian Stavarache – arbitru internaţional pentru toate rasele
Vasile Iclenzan - Vicepreşedinte Chinotehnic Carpatin Club România.
ZooNet, ora 12,00 pe www.radio3net.ro! Audiţie cu folos!








