
De Moş Nicolae la români, copiii cuminţi primesc, pe lângă dulciuri şi jucarii, o legătură de nuieluşe frumos colorate, iar cei mai puţin cuminţi primesc o nuieluşă adevărată care să le amintească de o eventuală pedeapsă. Nuieluşa primită trebuie sădită în pământ, iar dacă din ea creşte un măr, atunci Moşul a uitat şi a iertat năzbâtiile micuţului.
Sfântul Nicolae sau ideea de moş care aduce daruri copiilor a apărut în Scandinavia. Vikingii aveau un zeu care călătorea prin toată lumea în timpul iernii, călare pe un cal cu opt picioare, oferind daruri celor buni şi pedepsindu-i pe cei răi.
La creştinii din Ghana, moşul care aduce daruri este unul exotic şi vine din junglă, în timp ce în Hawaii el coboară dintr-o barcă. În districtul german Berchtesgaden, 12 tineri îmbrăcaţi în paie şi purtând măşti care reprezintă animale, dansează în urma Sfântului Nicolae, sunînd din talăngi. După ce oferă daruri la fiecare casă, tinerii dau gazdele afară făcîndu-se că le bat, un fel de pedeapsă simbolică pentru eventualele rele săvârşite. Şi în Germania, Sfântul Nicolae vine cu un aghiotant care poarta nume diferite.
În Danemarca, cel care aduce daruri cară un sac în spinare şi este purtat de reni. Copiii pregătesc o farfurie cu lapte sau o budincă de orez, în speranţa că aceasta va fi mâncată de elfi, personaje despre care se crede că îl ajută pe aducătorul de daruri.
Polonezii cred că darurile vin de la stele, în timp ce ungurii spun ca ele sunt aduse de îngeri.
În Siria, cadourile vin cu o cămilă tânără în data de 6 ianuarie. Copiilor italieni le aduce daruri personajul La Befana, despre care se crede că a refuzat să-i conducă pe înţelepţi la Bethleem când aceştia i-au trecut pragul, motiv pentru care La Befana îşi petrece timpul mergînd din casă în casă pentru a-l găsi pe copilul Hristos.
Oriunde ai fi, în orice colţ de lume, dacă iubeşti animalele şi ai fost cuminte, să ştii că ZooNet a pus o vorbă bună la Moş şi în dimineaţa de 6 decembrie o să ai ghetuţele pline cu bunătăţi. Iar pentru cei care ne sunt alături şi ne ascultă, şi-un pupic pe obrajor.
Moş Nicolae fericit! La mulţi ani!
(mai multe despre Mos Nicolae pe http://www.desprecopii.com/info.asp?id=554)








