“Atunci cand vor disparea albinele, omul va mai avea doar patru ani de trăit pe Pamant” – Albert Einstein

 Acum cinci ani a început să se producă un fenomen, dificil de explicat, pentru care omul n-a gasit încă o cauză clară şi care are consecinţe devastatoare pentru ecosistem: numărul albinelor se reduce considerabil, ajungând, în prezent, la jumătate. 

Disparitia albinelor s-a intensificat in 2006. Un exemplu este faptul că în fiecare an, în SUA, dispar între 30-35% din coloniile de albine, deşi, de obicei, doar 10% nu pot supravietui iarna.

Dacă ne raportăm şi la anul 2009, date statistice arată că populaţia de albine a scăzut cu 17% în Marea Britanie şi cu 30%  în Statele Unite.

În Europa se pierd 20% din familiile de albine în fiecare an, tendinţă regăsită şi în America Latină şi Asia.

Experţi din laboratoare din întreaga lume cercetează cauzele posibile, dar sunt rezervaţi în a da verdicte. În tot acest timp natura îşi păstrează ritmul şi în fiecare primăvară mor familii întregi de albine.

Printre ipotezele vehiculate se numără următoarele:

-         parazitul intern Varroa Destructor, dar şi alţi paraziţi care atacă mortal albinele melifere;

-         intoxicarea chimică din cauza polenului care nu mai are calităţile de altădată, fiind deteriorat din cauza pesticidelor şi astfel nu mai asigură albinelor rezistenţa necesară pentru a supravieţui în timpul iernii;

-         prezenţa ciupercii dăunătoare Nosema, aflată în expansiune neaşteptată;

-         variaţiile climaterice, mai ales perioadele secetoase care s-au prelungit;

-         o alimentaţie deficitară ce le-a slăbit sistemul imunitar: o alimentaţie săracă în proteine chiar de la debutul vieţii face ca organismul albinelor ajunse la maturitate să piardă rezistenţa în faţa factorilor de risc ai mediului;

-         insecticidele sau pesticidele folosite în agricultură. În Germania, Franţa şi Italia unele tipuri de pesticide au fost deja interzise, iar Marea Britanie este în prezent angrenată în revizuirea normelor de utilizare a pesticidelor, după ce s-a constatat ca acestea pot afecta memoria şi imunitatea albinelor.

-         radiaţiile electromagnetice  sunt o altă cauză posibilă. Deşi contrazisă la un moment dat, studiile arată o altă realitate. În 2010, specialişti ai Universităţii Panjab (India), au expus o familie de albine la radiaţii emise de telefoanele mobile, şi au concluzionat ca radiaţiile GSM dăunează grav albinelor. Biologul Andrew Goldsworthy, de la Colegiul Imperial Britanic, a explicat că, pentru navigare, albinele folosesc un pigment numit criptocrom, iar radiaţiile de la bazele operatorilor telefonici perturbă capacitatea criptocromului de a percepe câmpul magnetic al pământului. Astfel, acestea sunt derutate şi nu mai găsesc stupul.

Şi cercetătorii ruşi au avansat o cauză prin care explică dispariţia albinelor – conexiunea wireless. Într-un sat din regiunea Sverdlov au fost ridicate antene wireless, iar localnicii au sesizat o scadere bruscă a coloniilor de albine. Compania regională de telecomunicaţii a neagat însă orice legătură.

Bugetul UE dedicat cercetării privind albinele și alți polenizatori, a totalizat în anul 2010, aproximativ 10 milioane de euro. La acel moment, proiectele vizau declinul polenizatorilor sălbatici şi domestici, inclusiv al coloniilor de albine din Europa și cauzele sale potențiale, precum și dezvoltarea instrumentelor adecvate de diagnosticare, potrivit unei comunicări către Parlamentul European din 2010.

Consecinţa imediată este creşterea preţului mierii la nivel mondial. Aceasta este partea mai uşor de suportat. Consecinţele pe termen lung sunt tulburătoare şi greu de imaginat. Să nu uităm că albinele sunt factorul motor al polenizării. Fără polenizare, plantele nu s-ar mai putea reproduce şi flora s-ar diminua dramatic pe întreaga planetă. Imaginaţi-vă o lume fără fructe, legume sau păduri.

Fără albine, pământul s-ar transforma dramatic, vegetaţia devenind una formată doar din ciuperci, licheni, muşchi şi alge, alimentaţia omului sau a majorităţii animalelor nemaiputând fi asigurată aşa cum o cunoaştem astăzi.

Despre albine

Conform Wikipedia, albinele sunt insecte zburătoare, clasificate în cadrul superfamiliei Apoidea din cadrul subordinului Apocrita, care mai conține viespile și furnicile, care se hrănesc cu nectarul florilor(ca sursă de energie grație conținutului de zaharuri), și cu polen (ca sursă de proteine, folosit mai mult la hrănirea larvelor), activitate ce se soldează cu polenizarea florilor, și, în unele cazuri, cu producerea mierii.

Astfel polenul pe care în mod inevitabil îl pierd în deplasarea lor de la o floare la alta este important pentru plante deoarece o parte din polen cade pe pistilul (structura reproductivă) altor flori din aceeași specie, ducând la polenizarea încrucișată. Albinele sunt, de fapt, cele mai importante insecte polenizatoare și interdependența între ele și plante fac din acestea un excelent exemplu al unui tip de simbioză cunoscută sub numele de „mutualism”, o asociere între organisme diferite care este avantajoasă pentru ambele părți.

Pe de altă parte unele specii de albine produc miere din nectar. Albinele de miere și albinele fără ac adună mari cantități de miere, caracteristică ce este exploatată de apicultori, care recoltează mierea pentru consumul uman.

Durata de viață a albinei lucrătoare depinde de gradul de uzură ca urmare a activităților intense desfășurate de aceasta (creșterea puietului și activitatea de cules nectar și polen). Astfel albinele eclozionate în sezonul activ (din primăvară, martie până vara, în jurul lunii august) trăiesc numai 40 de zile pe când albinele eclozionate toamna trăiesc până în primăvara viitoare, când se face schimbul de generații (6-9 luni).

Durata de viață a trântorilor este între două și opt săptămâni și variază în funcție de sezon (activ sau perioadă de repaus) și de zona geografică.

Matca este cea mai longevivă dintre membrii familiei de albine putând trăi până la 8 ani (este însă eficientă economic doar un an-doi, după care trebuie schimbată), este activă pe toată perioada vieții putând depune 1500-2500 și chiar 3000 de ouă în 24 de ore în luna iunie. În această perioadă de pontă intensă regina este atent îngrijită și bine hrănită de albinele din suita sa. În familiile de albine care mor iarna din cauza lipsei hranei, matca este ultima care moare, fiind hrănită cu ultima picătură de miere.

Numărul speciilor cunoscute este de aproximativ 20.000 dar, probabil, foarte multe care așteaptă încă să fie descoperite. Multe specii de albine sunt puțin cunoscute. Cea mai mică albină este cea pitică (Trigona minima) cu lungimea de circa 2.1 mm (5/64″). Cea mai mare albină din lume este Megachile pluto, care poate atinge lungimea de 39 mm (1.5″). Tipurile cel mai comune de albine din emisfera nordică sunt speciile de Halictidae, sau albinele atrase de transpirație, niște albine mici care adesea sunt considerate în mod greșit viespi sau muște. Cea mai cunoscută specie de albine este albina europeană (Apis mellifera).
surse futura-sciences.com, ro.wikipedia.org