” Cândva, într-o pădure luminoasă, trăia o pasăre care cânta atâta de frumos încât şi vântul se oprea în loc să o asculte. Într-o zi însă, vestita pasăre, nu mai putu fi auzită în pădure… zăcea rănita lânga copacul unde-şi făcuse cuibul. În acest timp, prin pădure, trecea zeiţa Eastre care a luat-o şi, pentru a-i putea salva viaţa, a trebuit să o transforme în iepuroacă, lăsându-i totuşi darul de a face ouă. La începutul primaverii, când toate animalele se pregateau de sărbatoare, zeiţa a primit multe daruri de la animale, în semn de mulţumire că le-a vegheat toată iarna: flori frumos parfumate, roua dimineţii, ghiocei înfloriţi… dar cel mai frumos dar, a fost cel al iepuroaicei. În semn de mulţumire că i-a salvat viaţa, zeiţa a primit ouă ornate.”

Aceasta este legenda germană de pe la 1500, de unde a pornit şi tradiţia iepuraşului de Paşte rapid îmbrăţişată de popoarele vestice. Eostre (Eastre) sau Ostara – zeiţă anglo – saxonă a primăverii şi renaşterii, care a dat numele sarbătorii pascale - Easter. De aici Easter Eggs (ouăle de Paște) și Easter Bunny (iepurașul de Paște). Cuvântul estrus, care semnifică un animal în călduri, este derivat tot de la Eostre, care avea ca soț un iepure cu un libidou ridicat, cel puțin așa explică un alt mit.

Iepurele este considerat un simbol al fertilităţii şi renaşterii naturii. Iepuraşul de Paşte, datorită legendelor, devine un personaj îndrăgit mai ales de copii, care îl aşteapta în ajunul sărbătorii cu cadouri şi ouă din ciocolată. În schimb, copiii cuminţi primesc în această zi numeroase dulciuri, confecţionate chiar de iepuraş.

În Statele Unite, această tradiţie a iepurasului de Paşti, care aduce cadouri şi ouă vopsite copiilor cuminţi, a fost adusă de emigranţii germani în secolul XVIII.

Deşi pentru mulţi nu este un animal impresionant, iepurele este un mesager sacru al divinităţii în multe culturi.

Vechii azteci credeau că iepurele a primit de la zei misiunea de a veghea trecerea timpului şi a anotimpurilor. Amerindienii spuneau că iepurele a furat de la soare focul şi l-a adus oamenilor, iar de atunci iepurele se ascunde de lumina soarelui. O altă legendă povesteşte că pentru a-i potoli foamea lui Budha, iepuraşul s-a jertfit pe sine, iar în semn de recunoştinţă, Budha i-a dăruit o casă pe Lună.
În tradiţia chineză, iepuraşul este o creatură care trăieşte pe Lună, unde se ocupă cu măcinarea orezului, esenţa vieţii.
Pe continentul american, animalul cu urechi mari, la unele triburi, există mitul conform căruia iepurele a adus oamenilor focul, în timp ce în cultura mayaşă era creditat cu inventarea scrisului.

Chiar dacă legendele şi tradiţiile româneşti vechi nu au nici urmă de iepure, din anii 90, odată cu deschiderea spre Vest, obiceiul păgân şi-a făcut din ce în ce mai mult simţită prezenţa. Astfel, pe lângă faptul că astăzi copiii au început să aştepte cadouri de la iepuraşul de Paşti, iepurele, a devenit şi prilej de a fi dăruit ca animal de companie, mai ales în preajma Sărbătorilor Pascale, obicei care în ţările occidentale, nu a făcut foarte mult bine acestui animal drăgălaş.
House Rabbit Society (www.rabbit.org), o asociaţie non-profit fondată în 1988 cu sediul principal în California, dedicată salvării iepurilor abandonaţi, a găsit familii adoptive până astăzi, pentru mai mult de 25.000 de iepuri. Ce înseamnă asta? Probabil că aţi intuit deja: mirajul de a face un cadou pufos şi drăgălaş, nu se potriveşte întotdeauna cu socoteala din târg. După ce exuberanţa sărbătorilor a trecut, şi oamenii realizează că iepuraşul nu mai “face ouă colorate” şi nu mai “aduce ciocolată”, neglijează, ba chiar abandonează micuţele făpturi. Mai mult: oamenii au tendinţa să creadă că “pufoşeniile” sunt “jucării” sigure şi potrivite pentru copii, pentru că stau în braţe să fie mângâiate. Greşit! Iepurii nu sunt animale pasive, cărora să le placă neapărat să fie alintate – sunt animale care trăiesc pe pământ şi care, atunci când sunt ţinute cu forţa, devin agitate, speriate, ba chiar agresive. Şi, uite aşa, gata interesul pentru iepuraş.

House Rabbit Society avertizează asupra câtorva aspecte importante, pe care trebuie să le ai în vedere înainte de a te cuprinde febra achiziţionării unui iepuraş:

-         iepurii nu sunt animale de companie uşor de întreţinut şi sunt o alegere total neindicată pentru copii;

-         au speranţa de viaţă de până la 10 ani şi necesită tot atâta întreţinere ca un câine sau o pisică;

-         casa trebuie să fie asigurată înainte de sosirea unui iepure, însemnând că trebuie să te gândeşti serios la ce faci cu cablurile şi mobila;

-         iepurii trebuie castraţi/sterilizaţi, altfel vor marca toată casa cu urină şi fecale;

-         iepurii de casă trebuie să trăiască în interiorul casei şi să fie percepuţi ca membrii ai familiei.

Ei, parcă nu mai e atât de simplu, nu?
Hai să aflăm mai mult!

Termenul de iepure desemnează o serie de specii de mamifere cu urechi lungi, din familia Leporidae, ordinul Lagomorpha. Acestea se clasifică în 2 categorii: iepure de câmp și iepure de casă. Din punct de vedere genetic cele două specii sunt complet diferite și nu se pot înmulți între ele.

Iepurele de câmp are o lungime a  corpului de 48-52 cm la care se adaugă o coadă de 8-9 cm. Greutatea este de 4 kg, iar în unele cazuri poate ajunge și până la 6 kg. Culoarea blănii variază în funcție de loc și anotimp, nuanța generală fiind cenușie-roșcată. În România, este răspândit din deltă până la munte. Se hrănește cu iarbă, morcovi, cereale, iar iarna cu scoarța copacilor. Femela naște pui vii pe care îi hrănește cu lapte, gestația este de 42-43 de zile. Iepurii sălbatici sunt mai mari decât cei de casă şi au labele din spate mai lungi, fiind şi săritori mai buni. Sunt întâlniţi în tufişurile din pădurile foarte dese, la câmpie, în zonele de stepă, în grădini, existând specii chiar şi în zona arctica (iepurele polar). Ca şi şobolanul, şoarecele sau veveriţa, iepurele este rozător (având, în plus faţă de ceilalţi, doi dinţi mai lungi şi mai tăioşi, în faţa dinţilor incisivi). Este cunoscut ca unul dintre animalele cele mai fertile. Referitor la duşmani, se poate spune că au mulţi: de la lupi, coioţi, râşi, vulpi şi pisici sălbatice, pâna la bufniţe, şoimi, ulii şi chiar veveriţe roşii, care le vânează puii. Singurul mod de a se apăra este făcând salturi mari, în diferite direcţii şi fugind foarte repede. Rar sar pe spatele altui animal sau pe şerpi, lovindu-şi duşmanii cu ghearele din spate. Omul, oricât de puţin verosimil pare, îi este un mare duşman. În primul rând de nevoie, deoarece iepurele este un mare distrugător al culturilor, şi în al doilea rând pentru plăcerea de a-l vâna, iepurii fiind cunoscuţi ca o delicatesă a meselor vânătoreşti şi nu numai.

Iepurele european (Oryctolagus cuniculus) este la originea multor rase de iepuri de casă, crescuți în prezent în lumea întreagă.

Iepurele de casă a păstrat multe dintre particularitățile biologice ale rudei sale sălbatice. Asemenea acestuia, are o activitate mai intensă odată cu venirea nopții. Când are posibilitatea, chiar și iepurele de casă sapă adăposturi în pămant și acolo își stabilește culcușul.

Iepurele de casa s-a obţinut cu 6000 de ani în urmă, prin domesticirea iepurelui de vizuină. Vestigiile arheologice confirmă domesticirea iepurilor în Spania, de unde s-au răspândit în Asia şi restul Europei. Domesticirea şi crearea sistemelor de creştere şi selecţie au condus la modificarea caracteristicilor biologice (creşterea prolificităţii), dar, în schimb, a scăzut rezistenţa la boli.

Există peste 100 de rase de iepuri care se clasifică în funcţie de greutatea corporală:

 - rase mari: Uriaşul Belgian, Uriaşul alb de Termonde, Berbecul englez, Uriaşul francez  – cu o greutate peste 5-7 kg;

 - rase mijlocii: Chinchila mare, Chinchila mică, Albastru vienez, rasa californiană, rasa neozeelandeză – cu o greutate între 3,5-5 kg;

 - rase mici: Havana, Olandeză – cu greutatea de 2-3 kg;

 - rase pitice: Poloneză – cu greutatea sub 2 kg.

 Rasele se mai clasifică şi după lungimea firului de păr:

 - rase cu păr scurt (Rex);

 - rase cu păr lung (Angora).

Speranta medie de viaţă a iepurelui este de 10-12 ani.

În ceea ce priveşte îngrijirea iepurelui de casă, iată câteva aspecte importante:

- iepurii sunt animale active, le place să alerge şi să sară, astfel că este esenţial să le asiguraţi un spaţiu sigur pentru mişcare;

- blana iepurelui trebuie periată aproape zilnic, pentru a o menţine curată şi lucioasă dar şi pentru a îndepărta paraziţii;

- săptămânal se vor verifica dinţii, nasul, ochii şi urechile;

- unghiile, dacă nu sunt tocite în mod natural, vor fi tăiate la fiecare 2 luni.

Iepurii consumă nutreţuri de origine vegetală: plante verzi, fibroase uscate, suculente, rădăcinoase, siloz, furaje concentrate şi nutreţuri combinate. Cartofii se administrează numai fierţi. Cea mai copioasă masă se administrează seara. Foarte importantă este asigurarea apei proaspete în permanenţă, necesarul de apă zilnic este de 0,7 litri/zi la femelele gestante şi masculi, de 1,5 litri/zi la femelele în lactaţie şi de 0,4 litri/zi la tineret. Lipsa apei provoacă o scăderea a aportului de alimente şi duce la apariţia bolilor. Dacă iepurii sunt crescuţi în apartament, este recomandat să fie hrăniţi cu granule speciale din pet-shop-uri pentru a le asigura un regim alimentar echilibrat şi complet.

Ca orice animal de casă, datorită stresului sau a unor situaţii deosebite, şi iepurele este capabil de reacţii ciudate, violente. Vestea bună – comportamentul unui iepure de casă agresiv, se poate corecta.

Prima persoană muşcată ar fi trebui să scoată un ţipăt ascuţit, puternic. Pe iepurească, ţipetele ascuţite se traduc: “Hei! Încetează!”. Apoi, iepuraşul trebuie să fie pus pe podea. Dacă muşcă din nou, trebuie închis în cuşcă pentru o scurtă pauză. Dacă şi după a treia oară reacţia este aceeaşi, trebuie pedepsit să stea în cuşcă tot restul serii. Cu alte cuvinte, perseverenţă şi constanţă.
Mare atenţie la orice gen de corecţie fizică, pentru că iepurii sunt foarte delicaţi. Buna purtare trebuie neapărat răsplătită.Unii iepuri reacţionează bine la mici trataţii din fructe sau cereale, dar alţii se pot alege cu grave tulburări digestive, aşa că o altă opţiune este tableta acidulată, care pare să placă tuturor iepurilor.

Ştiaţi că
• iepurele Ochotona pusilla şi iepurele cu lână din Tibet, fac parte dintr-o familie de mamifere cu însuşiri deosebite, şi pot supravieţui la altitudini de 6000 de m;
• iepurii de vizuină şi cei de câmp trăiesc peste tot în lume. Australia a fost iniţial o excepţie, dar apoi omul i-a aclimatizat şi pe acest continent;
• dintre speciile de iepuri, iepurele american de baltă are cea mai mare rată de înmulţire;
• în desenele din peşteri, realizate în epoca preistorică, putem întâlni numeroase schiţe cu iepuri. Romanii creşteau iepurii în ţarcuri, carnea lor gustoasă fiind considerată o delicatesă.

Dincolo de a-l creşte şi domestici, omul atribuie iepurelui semnificaţii şi reprezentări diverse. De exemplu, iepurele în vise înseamnă o femeie de proastă calitate, mincinoasă, bârfitoare, egoistă. De te vei visa îngrijind un pui de iepure, vei avea de crescut un copil. Nu este exclus să fii nevoită să creşti nu unul, ci mai mulţi copii. Dacă mănânci iepure în vis, este un semn de împăcare, vei trăi în bună înţelegere cu oamenii din jurul tău. Dacă o fată va visa iepure sălbatic, atunci îl va întâlni pe cel care îi va deveni soţ. Iepurele de casă văzut în vis, prevesteşte noroc şi posibilitatea de a rămâne însărcinată. Visul are semnificaţii negative dacă iepurele e prins în capcană sau îţi taie calea.

Cei născuţi în semnul Iepurelui nu vor fi niciodată predispuşi la ceartă sau violenţă. Din contră, aceştia vor fi persoane amabile, la locul lor, conservatoare şi sociabile. Totusi, Iepurele are tendinţa de a fi pesimist, nesigur pe sine, în ciuda vârstei, reţele de prieteni şi a unei vieţi sociale, şi nu va accepta schimbările prea uşor.

Iepurii sunt consideraţi aducători de noroc, la fel cum un picioruş de iepure este un talisman de noroc. Dacă vrei să ai o lună bună de acum încolo, nu uita să spui în prima zi a lunii respective “iepure alb” de trei ori când te trezeşti.

Unul dintre cele mai iubite personaje de desene animate este… un iepure. Bugs Bunny s-a “născut” în 1940 în Brooklyn, New York, rezultatul imaginației lui Tex Avery (care a regizat A Wild Hare, debutul lui Bugs Bunny) și Robert McKimson (cel ce a creat designul lui final), printre mulți alții. După Mel Blanc, vocea lui originală, Bugs Bunny are un accent Flatbush-an, o amestecătură de dialecte din Bronx și Brooklyn. Fraza lui preferată este “What’s up, Doc?” (tradusă “Care-i treaba, meștere“), spusă în timp ce mănâncă un morcov. Alte fraze populare sunt: “Of course you realize…this means war” (”Desigur, înțelegi că… asta înseamnă război“) și “Ain’t I a stinker?”. În 2002, el a fost numit de TV Guide ca cel mai bun personaj de desene din toate timpurile. În prezent, el este mascota fraților Warner (Warner Brothers).

În general, în bancurile cu animale, iepurele este cel isteţ şi plin de umor. De cele mai multe ori, este ironizată fertilitatea acestui animal, multe din glume având conotaţii sexuale. Câteva exemple “cu perdea” aici, deşi n-a fost uşor:

-Dragă, metoda noastră îmi place mai mult….

That’s all folks!

SĂRBĂTORI FERICITE!